Tu pentru ce traiesti?

Desi noaptea dintre ani este doar o noapte ca oricare alta, aleasa in mod arbitrar ca limita, nu pot sa nu recunosc potentialul acesteia de a oferi motiv de baut. Sau de gandit. Nu in acelasi timp, binenteles, alcool-ul nefacand casa buna cu filosofia decat in putine cazuri, si atunci doar cand intoxicatia e mai minora ca Selena Gomez.

Trecerea de la un an la altul te poate pune pe ganduri totusi, in cazul meu ajungand sa meditez (pentru a nu stiu cata oara) la scopul vietii.
Da, pe langa bacovian, mai sunt si profund. ;)

Eu personal n-am ajuns la vreo concluzie finala referitor la aceasta intrebare existentiala la care incearca sa raspunda religiile sau filosofii si cel putin pana in momentul de fata refuz sa cred ca viata mea aici e doar un preludiu plin de tentatii carora trebuie sa le rezist pentru a ma bucura dupa moarte de o alta viata in paradis care nu-i nici pe jumatate atat de interesant prezentata pe cat este viata care o traiesc aici si acum.

Pe principiul ce-i in mana nu-i minciuna, eu am decis ca in viata asta a mea, cu bune cu rele, nu o sa renunt la o bucatica de carne in post, pentru lapte si miere in Rai. De exemplu. O sa mananc si o sa fac sex cand am chef, cum am chef, pentru ca in mine exista indoiala ca exista viata dupa moarte, si mai cred ca o zeitate atotputernica nu e afectata atat de tare de faptul ca eu fac sau nu fac dragoste cu prietena mea. Numa' zic!

Oamenii au tendinta asta de a crede in ceva superior, intr-o entitate divina sau un scop maret care sa-i dea sens vietii, si pot sa inteleg nevoia asta. Ce nu pot sa inteleg e de ce exista si oameni care uita sa se bucure de viata pentru lucruri mult mai marunte decat credinta.

Gandeste-te pentru cateva clipe ca asta e tot ceea ce esti. Ca viata asta e singura care o s-o traiesti, indiferent de ce alegeri faci.
Ca esti doar o gramada de energie inzestrata cu constiinta (suna grozav de bine expresia self-awareness) fara nici un scop mai mare decat cel inscris in ADN si in hormoni, cel de perpetuare a speciei?

N-ar fi pacat sa nu te bucuri de chestiile care te fac fericit?

Sa zicem ca nu-i zapada...

Cer murdar. Pamant murdar. Orizontul e atat de subtire incat pare ca nu-i. E doar in mintea mea. Degeaba pare curat daca fuge de ochii mei cand vreau sa-l ating. Deasupra lui, plutesc nori murdari printre care zboara pasari negre. Dedesubt, pamant, iarba, copaci, noroi. Pamant negru. Copaci cenusii si golasi. Iarba moarta. Si noroi rece. E un peisaj biblic, fara nici o legatura cu zeii. Precum in cer, asa si pe pamant. In loc de zapada - noroi.

Asta se numeste tradare.

Anul asta nimic nu-i alb. Poate ai putut fi TU, insa nici tu nu esti. Esti la fel de departe ca zapada. E o mare de noroi intre noi doi. Si frunze moarte de un rosu murdar. De un portocaliu murdar. De un galben murdar. Si am nevoie de zapada alba si pufoasa, de un cer albastru si stralucitor ca de aer...ca de tine. Iarna asta e ca o tragedie a filmului mut, fara culori, doar cu alb si negru. Din cand in cand tonuri de gri iar in loc de coloana sonora cantata de un mustacios caraghios la un pian obtuz se aude un suierat sinistru.
Vantul taios se strecoara pe sub aripile pasarilor negre, pe langa degetele vinetii, printre cadavrele copacilor care si-au abandonat frunzele si aduce cu el raceala tinuturilor vesnic inghetate, o moarte temporara lipsita si de stralucirea magica a stelelor reflectate in omat si de lumina orbitoare a unui soare decembrist.

Nu ma intreba ce am, as minti cu nerusinare. E doar o stare. ;)

Bad days

Ieri a fost o zi de rahat mai spre seara. Azi a fost o zi de rahat. Cuvinte, idei, frustrari si observatii imi vin navala, se ingusteaza ca intr-o palnie microscopica in idei care nu au coerenta si se pierd pana ajung la buricele degetelor cale lovesc tastele. Si cand cu greu se aseaza intr-o forma coerenta isi pierd ordinea, intelesul, relevanta, devin urate, schimonosite si fara noima. Se pierd apoi intr-o combinatie de select si backspace care n-o mai schimba nici macar salvarea automata a blogului. Ieri a fost o zi superba. Azi a fost o zi superba. Si cat de departe am trecut pe langa aceste zile frumoase de mai...Mi-e urat sa trag linie la zilele astea pentru ca sunt incarcate de uratenie. Niste zile frumoase incarcate de neintelegere. Incarcate de prostii. Pline de tristete. Zile hidoase mirosind a liliac inflorit, a iarba proaspat cosita. Zile hidoase in care poti sa umbli in tricou de dimineata pana seara si sa nu-ti fie frig. Zile hidoase cu primii tantari, albine si cantec de vrabiute. Zile hidoase in care in loc sa ma bucur de inocenta naturii care freamata le petrec in intunericul mahnirii. Natura renaste si eu ma pierd de ea. Fiecare cuvant e o insulta. Fiecare gest e o lovitura. Intrebarile sunt crime. Raspunsurie sunt genocid. Simpla existenta raneste. Si-mi aduc aminte cu dor de zilele frumoase cand o intrebare era o curiozitate. Imi lipsesc zilele cand raspunsurile erau calea spre intelegere. Cand orice cuvant de-al meu, al tau, al lui, al ei, al nostru, al lor era nevinovat si pur. Cand sinonimele erau legale. Cand nu conta daca raspundeai "Coboara" sau "Da" , ambele insemnand faptul ca cineva te asteapta acolo. Cand brichetele erau brichete indiferent de numarul de femei goale de pe ele. Cand sunai pe cineva sa spui ceva, nu sa-ti bati joc de el. Chiar zilele alea au disparut cu totul? Chiar s-au transformat intr-o joaca nesimtita de-a soarecele si pisica? Mi-e dor de zilele cand faceam dragoste fara prejudecati sau limite. Unde au disparut toate astea?