Tu pentru ce traiesti?

Desi noaptea dintre ani este doar o noapte ca oricare alta, aleasa in mod arbitrar ca limita, nu pot sa nu recunosc potentialul acesteia de a oferi motiv de baut. Sau de gandit. Nu in acelasi timp, binenteles, alcool-ul nefacand casa buna cu filosofia decat in putine cazuri, si atunci doar cand intoxicatia e mai minora ca Selena Gomez.

Trecerea de la un an la altul te poate pune pe ganduri totusi, in cazul meu ajungand sa meditez (pentru a nu stiu cata oara) la scopul vietii.
Da, pe langa bacovian, mai sunt si profund. ;)

Eu personal n-am ajuns la vreo concluzie finala referitor la aceasta intrebare existentiala la care incearca sa raspunda religiile sau filosofii si cel putin pana in momentul de fata refuz sa cred ca viata mea aici e doar un preludiu plin de tentatii carora trebuie sa le rezist pentru a ma bucura dupa moarte de o alta viata in paradis care nu-i nici pe jumatate atat de interesant prezentata pe cat este viata care o traiesc aici si acum.

Pe principiul ce-i in mana nu-i minciuna, eu am decis ca in viata asta a mea, cu bune cu rele, nu o sa renunt la o bucatica de carne in post, pentru lapte si miere in Rai. De exemplu. O sa mananc si o sa fac sex cand am chef, cum am chef, pentru ca in mine exista indoiala ca exista viata dupa moarte, si mai cred ca o zeitate atotputernica nu e afectata atat de tare de faptul ca eu fac sau nu fac dragoste cu prietena mea. Numa' zic!

Oamenii au tendinta asta de a crede in ceva superior, intr-o entitate divina sau un scop maret care sa-i dea sens vietii, si pot sa inteleg nevoia asta. Ce nu pot sa inteleg e de ce exista si oameni care uita sa se bucure de viata pentru lucruri mult mai marunte decat credinta.

Gandeste-te pentru cateva clipe ca asta e tot ceea ce esti. Ca viata asta e singura care o s-o traiesti, indiferent de ce alegeri faci.
Ca esti doar o gramada de energie inzestrata cu constiinta (suna grozav de bine expresia self-awareness) fara nici un scop mai mare decat cel inscris in ADN si in hormoni, cel de perpetuare a speciei?

N-ar fi pacat sa nu te bucuri de chestiile care te fac fericit?

Cum m-am indragostit eu de profa de franceza

Astazi, cand veneam de la serviciu, stateam de vorba cu un coleg despre vremurile apuse cand eram in liceu si mi-am adus aminte, dintr-o data, cum m-am indragostit eu de profa de franceza.
Daaa, stiu, nu trebuie sa-mi spuneti ca suna a clar a stereotip, suna a piesa a trupei Akcent si a prostii puerile cu french kiss si voulez-vous coucher avec moi, dar va asigur ca e pe bune.
Din clasa a 9-a si pana in clasa a 11-a am avut un dascal, o profesoara cu nume de floare, o harca de baba, o domnisoara trecuta bine de 50 de ani care nu invatase sa numere decat pana la 4 cand punea note si mai scapa cate un 5 doar ca sa-ti iasa media. Si din cauza ei, am urat limba franceza, am urat din tot sufletul passe simple si l'imparfait, si-am uitat tot ce invatasem de voie, de nevoie, in gimnaziu. Ajunsesem chiar sa ma impac cu ideea de a da bacalaureatul la rusa, cel mai probabil, sau sa fac o magarie si sa-l dau la engleza. Era cea mai naspa profesoara, care mi-a facut zile fripte primii trei ani de liceu si m-am bucurat enorm cand in penultimul an de liceu, in ultimul semestru, a zis ca vrea sa se concentreze pe clasa ei de Filologie si sa ne lase pe noi, cei de la Mate-Info, in pace. A plecat, noi ne-am bucurat, ne-am prefacut totusi ca o sa-i simtim lipsa, si chiar am strans bani pentru niste garoafe sau ceva de genu', sa-i multumim ca si-a batut capul cu noi.
Si dupa vacanta, la prima ora de franceza, a venit o profesoara, tot o domnisoara, dar tinerica, draguta, eleganta, proaspat venita de pe bancile facultatii. Exact opusul celei care mi-a mancat zilele. Avea rabdare sa explice ca pentru clasa intai, nu facea urat daca greseam, iar cand ne corecta, o facea cu o voce de parca adormea bebelusi. Cand trebuia sa-i dam vreun buchet de flori sau altceva pe la sarbatori, eu voiam sa fiu ala care-i inmaneza cadoul, ca s-o pot pupa. Si mi-era asa de drag de profesoara mea de franceza, incat m-am pus pe invatat, si am ajuns ca la bac sa-l dau la franceza, si sa ma duc cu incredere, si-am luat si nota 9. Toate astea pentru ca aveam un crush pentru profesoara.

Spre deosebire de alte prostii de articole care le-am scris, acesta vreau sa fie unul din alea care se termina cu o concluzie. Numai ca eu am scris cam mult, si-o sa va rog pe voi sa scrieti intr-un comentariu o concluzie pentru povestea asta. Cine scrie o concluzie faina, primeste un banner aici.