O sa ajung in iad pentru asta.

Undeva pe tarmurile nisipoase si acre ale Marii Moarte, niste nomazi arsi de soare si de vant, imbracati in cearsafuri ponosite isi pazeau caprele schiloade de foame. 


Unul dintre ei, un fost hot (era sa zic de buzunare, insa buzunarele sunt o inventie recenta) se apropie complice de ceilalti doi si vorbind in soapta ca nu cumva sa-l auda pietrele si bolovanii din jur, le zise chicotind:

-Ba, hai sa ne facem o religie!

Ceilalti doi se uitara ingroziti imprejur asteptand sa fie trazniti sau sa arda in flacari, insa cum asta nu se intampla, unul dintre cei doi intreba speriat

-Ce religie?
-Un cult care sa propovaduiasca iubirea fata de oameni ca sa atragem o multime de adepti dar in realitate sa fie caracterizat de misoginism, ignoranta, rascumpararea asa ziselor "pacate" cu bani, si...
-Stai un pic, putem s-o facem cum vrem noi? Intreba uimit cel de-al treilea frecandu-si mainile
-Da, normal!
-Atunci sa facem in asa fel incat sa nu ai voie sa faci sex si sa mananci bine! Adica, cum sa zic, daca eu n-am parte, nimeni sa nu aiba!
-Se poate face, zise fostul hot, insa toata tarasenia asta trebuie sa aiba un nume si un scop pompos ca sa para autentica...
-Ce-ai zice de POST si sa fie indeplinit pentru iertarea pacatelor?
-POST sa fie!

In alta ordine de idei, de anul asta, parintii vor fi obligati sa-si dea copii la scoala de la 6 ani. Trecand peste lipsa cadrelor didactice (nu numai din punct de vedere calitativ dar si cantitativ - am fost si eu profesor, stiu ce zic) prichindeii vor avea posibilitatea sa se indoctrineze religios de la o varsta frageda dupa urmatorul program:

• organizarea de discuţii despre rolul lui Dumnezeu în viaţa omului;  
• exerciţii de învăţare a închinării (gestul închinării, cuvintele însoţitoare);  
• explicarea credinţei în Sfânta Treime, pornind de la gestul închinării; 
• organizarea de dialoguri pe tema elementelor care definesc viaţa unui creştin; - 
• organizarea unor exerciţii de manifestare a dezacordului faţă de comportamente care încalcă valorile moral-creştine. 

Nu-s parinte inca si cred ca as putea sa accept primele 4 puncte din program. Dar sa fiu a naibii daca o sa fiu vreodata de acord cu ultimul punct, sa-mi las viitorii copii sa devina marionete intolerante. Daca au ei inclinatie spre religie ceva mai tarziu, nu am nici o problema, dar n-o sa accept sa fie indobitociti cu forta.

Nu de alta , dar singura imagine care-mi vine in minte cand citesc "organizarea unor exerciţii de manifestare a dezacordului faţă de comportamente care încalcă valorile moral-creştine" e o gloata de copii care arunca cu pietre in aia care nu vor sa se integreze religios.

Cum m-am indragostit eu de profa de franceza

Astazi, cand veneam de la serviciu, stateam de vorba cu un coleg despre vremurile apuse cand eram in liceu si mi-am adus aminte, dintr-o data, cum m-am indragostit eu de profa de franceza.
Daaa, stiu, nu trebuie sa-mi spuneti ca suna a clar a stereotip, suna a piesa a trupei Akcent si a prostii puerile cu french kiss si voulez-vous coucher avec moi, dar va asigur ca e pe bune.
Din clasa a 9-a si pana in clasa a 11-a am avut un dascal, o profesoara cu nume de floare, o harca de baba, o domnisoara trecuta bine de 50 de ani care nu invatase sa numere decat pana la 4 cand punea note si mai scapa cate un 5 doar ca sa-ti iasa media. Si din cauza ei, am urat limba franceza, am urat din tot sufletul passe simple si l'imparfait, si-am uitat tot ce invatasem de voie, de nevoie, in gimnaziu. Ajunsesem chiar sa ma impac cu ideea de a da bacalaureatul la rusa, cel mai probabil, sau sa fac o magarie si sa-l dau la engleza. Era cea mai naspa profesoara, care mi-a facut zile fripte primii trei ani de liceu si m-am bucurat enorm cand in penultimul an de liceu, in ultimul semestru, a zis ca vrea sa se concentreze pe clasa ei de Filologie si sa ne lase pe noi, cei de la Mate-Info, in pace. A plecat, noi ne-am bucurat, ne-am prefacut totusi ca o sa-i simtim lipsa, si chiar am strans bani pentru niste garoafe sau ceva de genu', sa-i multumim ca si-a batut capul cu noi.
Si dupa vacanta, la prima ora de franceza, a venit o profesoara, tot o domnisoara, dar tinerica, draguta, eleganta, proaspat venita de pe bancile facultatii. Exact opusul celei care mi-a mancat zilele. Avea rabdare sa explice ca pentru clasa intai, nu facea urat daca greseam, iar cand ne corecta, o facea cu o voce de parca adormea bebelusi. Cand trebuia sa-i dam vreun buchet de flori sau altceva pe la sarbatori, eu voiam sa fiu ala care-i inmaneza cadoul, ca s-o pot pupa. Si mi-era asa de drag de profesoara mea de franceza, incat m-am pus pe invatat, si am ajuns ca la bac sa-l dau la franceza, si sa ma duc cu incredere, si-am luat si nota 9. Toate astea pentru ca aveam un crush pentru profesoara.

Spre deosebire de alte prostii de articole care le-am scris, acesta vreau sa fie unul din alea care se termina cu o concluzie. Numai ca eu am scris cam mult, si-o sa va rog pe voi sa scrieti intr-un comentariu o concluzie pentru povestea asta. Cine scrie o concluzie faina, primeste un banner aici. 

Aberatii despre scoala

Era o data un copchil care traia la oras. O sa-i zicem copchil pentru ca acest copchil e din Moldova. De la noi, nu de peste Prut. Si lui i se parea ca lumea e frumoasa acolo si viitorul avea sa-i fie plin de bucurii si fericire. Saracul nu intelegea ce-i ala comunism. Si cand incepea el sa inteleaga de ce se sta la coada pentru 2 sticle de sticla de ulei unsuros si un kil de faina cu gargarite (varianta incipienta de pufuleti cu surprize) sau de ce il vede pe nea Nicu mai des decat pe Michi Maus, brusc, se intampla ceva, se muta la tara si veni revolutia care de fapt, n-a fost revolutie. Si cophilul, tot micut, tot nu intelegea ingrijorarea amestecata cu speranta care o vedea pe chipurile parintilor. Si copchilu si-a facut visuri. Visa sa zboare. Visa sa fie pilot de avion de vanatoare, sau astronaut. Sau visa sa zboare cu propriile puteri ca Superman. Visa saracul, si cu mainile lui din ce in ce mai pricepute construia zmee mari, cele mai mari din tot satul, facea avioane din lemn, din plastic, barcute cu motor, desena, sculpta, nu statea o clipa. Ii placea sa citeasca si cand nu construia vreo nava sau vre-un robot de jucarie se afunda in carti. La inceput, carti de popularizare a stiintei, astfel ca in clasa a 8-a ajunsese sa stie cum se poate face o bomba nucleara, ce-i aia "apa regala", cum se cheama particulele subatomice sau cum se formeaza gaurile negre. Fizica, chimie, astronomie, biologie, toate acestea mai aveau putine secrete pentru el. Apoi a trecut la romane SF...Si-au trecut anii, si copchilul de la inceput s-a pierdut prin adolescenta si a continuuat sa citeasca, dar tot mai putin, "obosit" de materiile impuse la scoala. Unde s-a pierdut entuziasmul pentru cunoastere? Unde dispare curiozitatea?
Si-a dat seama ca de fapt lumea in care traim e o lume meschina in care valorile cele mai importante sunt puterea si banul. Orice altceva conteaza prea putin.
Oamenii nu sunt vite, sunt oameni, si asta ii face diferiti. De ce in educatie nu se pune accent pe calitatile si inclinatia fiecaruia? De ce omoram cheful celor pasionati de matematica cu Morometii lui Liviu Rebreanu? De ce incercam sa batem la cap pe cel ce iubeste istoria cu formula chimica a propanului?
Din tot ce am invatat in scoala pana in acest moment, matematica si romana sunt singurele materii care au ajuns sa aiba aplicabilitate in viata mea de zi cu zi. Degeaba stiu in ce an a fost rascoala de la Bobalna, degeaba stiu formula acidului sulfuric, degeaba, degeaba, degeaba...
Am cultura generala, si? Poate o sa ganditi, cu ce ma ajuta asta intr-o lume in care cultura generala nu are nici o valoare? Hai sa-i dam noi o valoare.
In scoala am vrut sa fac engleza. Binenteles, la tara nu se facea engleza, se facea rusa si franceza, iar cand am ajuns la liceu am intampinat mentalitate de genul "Cine te crezi tu sa faci engleza dupa atatia ani de rusa???". Si-am invatat rusa si franceza (si un pic de latina) pana in clasa a 12. Si ma intreaba cineva ceva despre rusa? Nu? Despre franceza? Nu. Latina? Fuck, e limba moarta, o folosesc foarte foarte foarte rar in expresii gen "mea culpa". De engleza am nevoie? Binenteles, am dat examene pentru a intra la actualul meu loc de munca, daca vreau sa fac nu stiu ce curs trebuie sa dau examen la engleza...si asta e doar un exemplu.
Invatamantul e la pamant in Romania.
Zilele trecute stateam de vorba cu un prieten care dupa 3 ani de facultate se temea de prima zi de servici, de faptul ca in 3 ani nu a acumulat destule cunostinte pentru a-si face treaba.
Mi-a venit sa rad, tot respectul pentru atitudinea lui, insa stiti cum l-am calmat?
"Cand un sector din Bucuresti are primar pe Vanghelie tu iti faci griji ca in 3 ani nu ai invatat destul?"
Pana la urma ideea e sa nu lasi scoala sa-ti strice educatia, sa citesti, sa tragi din rasputeri sa faci ceea ce-ti place, sa te uiti la discovery si mai putin la taraf...