Padurea de salcami.

Mi-e dor de articolele alea idioate care le scriam la inceput cu iz de prosteala de gimnaziu. Multumesc lu' mnezoo, m-am nascut pe vremea aia de am ajuns mai tarziu sa ma uit la Pokemon cu jena si la 13 ani n-aveam internet sa ma fac de cacao cum au astia acuma, ba chiar pare-mi-se ca lumea abia incepea a se combina pe mIRC si nu stia ce-s alea bloguri...

Si sincer sa fiu, nimeni nu mai stie, in frunte cu fruntea. Asa numitii bloggeri de succes. Cacat, de ce dau eu vina pe ei cand nici eu nu mai stiu?

Sincer acum, unul din motivele pentru care eu m-am apucat de scris pentru ca sunt incapabil sa scriu o carte. Eram pustan si-am citit eu pe undeva, si va rog sa ma scuzati ca nu-mi aduc aminte unde, ca intr-o viata de om sunt cateva chestii care trebuie sa le faci. Musai.
Ca om sau ca barbat, nu stiu sigur, dar traiesc cu impresia ca ala cu lista era mai permisiv cu femeile din punctul asta de vedere. Lista aia cuprindea printre altele cladirea unei case, plantarea unui pom, cresterea unui prunc, saparea unei fantani. Ceva acolo, care sa ramana in urma ta cand mori. Nu stiu ce sperante aveti voi pentru afterlife dar eu n-am mare branza. Daca o fi sa fie ceva dupa, as vrea sa fie ca la musulmani 72 de virgine, ca de laptele si mierea crestina s-ar putea sa-mi vina greata dupa vreo doua-trei eternitati.

In fine.

Si cum cugetam eu la nemurire mi-am zis ca trebuie sa scriu o carte, ca la cat am citit, oi fi eu in stare sa incropesc o nuvela amarata. Si-am inceput sa scriu si m-am plictisit dupa doar doua pagini. Si-am mai inceput o data, si iar m-am plictisit, si-am mai facut asta de macar patru ori pana mi-a intrat bine in cap ca eu nu eram capabil (cel putin la acel moment) sa construiesc un fir narativ de peste 200 de foi de caiet dictando.

Mi-am zis ca-s tantalau si ca ar trebui sa ma limitez la sapat gauri si plantat buruiene, ca antrenament pentru fantanile si copacii ce-au sa-mi poarte amintirea de-a lungul veacurilor.
Dar am dat de blog-uri si mi-am zis: Asta-i frate! Nu mai trebuie sa scormonesc pamantul.

Am ajuns sa scriu, trei ani mai tarziu, peste 700 de articole de o pagina, care daca ar fi puse la un loc, ar face cat o carte serioasa. Dar nu fac. Pentru ca undeva, pe drum, m-am pierdut pe mine. Undeva pe drum am incetat sa adaug in toate articolele mele ingredientul care-mi facea placere sa-mi recitesc propriile articole, sa-mi reamintesc sentimentele si senzatiile care le-am avut cand le-am scris.

Ma uit pe geam, si e primavara. M-as duce sa plantez un copac, doi copaci, o padure. De salcam sau plop, ca astia se prind repede. De salcam, sa ma ia naiba cand infloresc.

My two cents.

N-am mai scris de cateva zile. E complicat, prea multe pe cap, si serviciu si in viata personala m-au dat atat de tare peste cap incat daca eram vreun broscoi ma transformam ca povesti in print. Nu, sunt doar eu, acelasi eu, la fel ca in fiecare zi.


Initial vroiam sa scriu doua chestii separate dar pentru mine sunt legate cumva, printr-o legatura care n-o pot explica, e doar o senzatie care o simt eu acum cand astern pe o foaie inexistenta randurile astea. Sa trec totusi la subiect, ma rog, la primul din cele doua...

Pe Doc il stiu de ceva vreme si chiar daca nu-s mare fan hip-hop (eu ascult toate cacaturile care-mi gadila urechile) m-am bagat si sa ascult noul album, intitulat Lucrare de control.

Apropo, va invit sa cititi recenzia albumului scrisa de bunul meu prieten Andrei, omul a investit timp si pasiune si merita sa va rupeti 5 minute din viata sa cititi.

Mie imi place tot albumul, dar mai ales piesa lui Doc cu Whats'Up - Ceai care mi-a placut atat de mult de prima data cand am ascultat-o, si chiar acum in timp ce scriu aceste randuri, o ascult obsesiv, pe repeat.

Cum ziceam, voiam sa scriu doua chestii total diferite, un articol despre cat si cum m-a afectat o simpla piesa, si un altul despre un sfat. Dar in mintea mea, acum, parca cele doua chestii se completeaza ca doua piese de Lego, ca doua suflete pereche...

Da un play la piesa in timp ce citesti randurile de mai jos.



Tii la cineva, te indragostesti si poate iubesti cum n-ai iubit pe nimeni pana in acel moment, poate investesti sentimente si timp intr-o cauza pierduta, si dintr-o anumita cauza, relatia nu rezista. Din vina ta sau a celuilalt, nu mai conteaza, si dupa un timp, cand durerea trece, cand ranile se inchid, cand zambetul si increderea reapare, intalnesti pe cineva.

Altcineva.

Iti dau sfat pentru ca am vazut prea multe suflete pierdute.

Nu cara dupa tine bagaje. Nu veni intr-o relatie noua cu teama de a nu suferi, nu veni cu sechele, nu veni cu idei preconcepute, nu veni cu "M-am fript cu supa, suflu si in iaurt".
Pentru linistea ta sufleteasca, te rog, NU!

Nu veni intr-o relatie noua cu neincredere.

Ofera tot ce poti oferi de fiecare data cand o iei de la capat.
Ofera tot chiar daca ultima data cand ai facut-o ai pierdut.
Ofera tot daca vrei ca celalalt sa-ti ofere tot.

Obiectiv indeplinit

Anul trecut, inainte de Revelion mi-am propus ca anul asta sa trec de 200 de vizitatori unici/zi ai macku.net si aseara, dupa o evolutie constanta in ultimele luni, am depasit pragul critic care mi-l propusesem.

O fi putin pentru unii, dar pentru mine si pentru stilul meu de scris, pentru subiectele care le abordez e destul de okay.

Multumesc ca intrati, multumesc ca cititi, dati tweet, retweet, like-uri la pagina blogului de pe Facebook si la articole, comentarii, etc

Habar n-am sa vorbesc despre blogul meu.

Dupa o zi plina de alergatura prin oras, in seara asta stateam si eu ca tot omul, satul de cei patru pereti, pe o banca in parc cu un prieten, ocazie cu care am mai cunoscut cateva persoane. Iar eu, conectat ca de obicei, tot mai citeam un mail, mai un tweet, o treaba, o maslina, pana una dintre persoane m-a observat si trebuit (nu ca era neaparat, dar mie tare imi mai place) sa dau explicatii despre ce activitati desfasor eu cu telefonul din dotare. Si m-apuc sa spun ca am cont pe Twitter, ca am blog, etc.

Numai ca persoana care m-a descusut, m-a pus intr-o situatie naspa, si nu din cauza ei, problema fiind exclusiv a mea:

Habar n-am cum sa-mi prezint idioteniile care le debitez aici, si nu numai ca nu stiu, dar am si o oarecare jena sa vorbesc despre acest blog pe care scriu. Si nu de jena ca l-am lasat de paragina, ca de scris, scriu, ce-i drept mai putin ca in iarna, ca nu degeaba ma intreaba lumea daca sunt in vacanta. Eu ma simt destul de orgolios, de felul meu, si modestia e pentru mine o chestie uneori impusa, insa in seara asta, chiar m-am simtit ciudat, de parca as scrie aici numai despre pornaciuni, despre Bote, sau manelisti celebri. Ceea ce, clar din cate imi aduc eu aminte, nu-i cazul.

Asa ca daca ajungeti sa cititi articolul asta, nu va rog, dar as aprecia cate un comentariu in care sa-mi spuneti cum le-ati zice altora despre blogul meu. Cum l-ati prezenta, ca eu am realizat ca sunt total pe langa?

Reincarnare

Mi-am facut odata un test despre reincarnare. Am raspuns la cateva intrebari si la final mi-a dat ca in viata anterioara am fost Casanova. Nu prea ma vad in persoana lui. Desi iubesc femeile si caldura lor trupeasca caracterul meu duce mai mult spre a unui barbat familist. Ca sa ma simt implinit nu trebuie sa treaca prin patul meu sute de femei. Punctul in care ar trebui sa ajung pentru a ma simti pe deplin satisfacut este acela ca intr-o zi sa am o familie fericita cu 2 copii, casa mea cu gradina si un leagan legat de un par (cu pere moi) in fata casei, o masina nemteasca (eventual 3: una sport, una pentru off-road si una de familie). Si bani sa imi ajunga de un trai decent.
Si necrezand ca am fost Casanova, ma gandesc, ce oare am fost? Uneori simt ca nu apartin acestei lumi, prea moderne pentru mine, prea rapida. Nu-mi plac telefoanele mobile, internetul si toate chestiile astea care ne-au facilitat traiul. Imi placea mult mai mult cand eram mic si gaseam bilet pe frigider cand veneam de la scoala cu ce era de mancare si ce trebuia sa fac, cand scriam scrisori...Corespondam, si asteptam cate o saptamana raspuns... Era mult mai distractiv cand jucam flori, fete sau baieti, somata, baba oarba (imi placea sa fiu eu baba oarba ca aveam ocazia sa pun mana pe tzatze la fetite) si completam oracole. Acum ai programe: X-ulescu atempt to sa te prinda de tzate:-> Install.
Nu-mi plac timpurile astea... In ce timp m-as simti cel mai bine?
Nu prea stiu istorie ca sa enumar anii asa ca voi spune in cuvinte vremurile.
Pe vreamea cand barbatii umblau intr-o mana cu o bata iar cu cealalta tragea femeia de par? Poate doar pentru faptul ca nu ar trebui sa ma barbieresc.
De fapt ma voi opri sa enumar vremurile pentru ca a inceput sa curga apa de la un calorifer si stiu vremea cand as vrea sa traiesc... cred ca stiu, inca mai am dubii...
Mi-ar place pe vremea lui Arthur sa fiu un cavaler curajos... dar cred ca soarta m-ar fi facut un taran.
Mi-ar place sa fiu boier pe vremea lui Lapusneanu... dar mai bine nu, ca stim ce au patit...
Cel mai mult mi-ar placea pe acea vreme cand lumea mergea cu trasura si caleasca... cand barbatii purtau jobene iar femeile - rochiile alea cu corset si cu acele coafuri sofisticate...
Cand exista foarte mult respect si bun simt, cand se respecta codul bunelor maniere. Barbatii sarutau mana femeilor, iar femeile inca mai roseau la acea vreme.
Dar sa revenim in zilele noastre ca s-a umplut castronul in care picura apa de la calorifer.
Tu in ce vreme ai vrea sa traiesti? Ce sa fii?

Acest articol este un guestpost si apartine lui Blue_Hurt, unul din prietenii si comentatorii mei de valoare :)

Accept guest post-uri. Din cand in cand.

Desi ma bate gandul de ceva vreme, si am mai discutat cu cativa prieteni acest aspect, am tot amanat momentul anuntarii in scris...Azi dimineata, dupa ce unul din prietenii si cititorii mei fideli mi-a lasat din nou un comentariu kilometric care n-a apucat nici sa-l termine, ca deh, lumea mai trebuie sa si munceasca, m-am decis ca din acest moment, sa mai las si pe altii sa scrie din cand in cand pe-aici.
Serios vorbind, daca ai ceva de spus, daca se potriveste cu specificul blogului (naiba stie care o fi ala exact) si textul cu pricina nu a mai aparut nicaieri pe internet pana in acest moment (aflu eu, nu-i problema) puteti sa-mi trimiteti un mail (gasiti la pagina de contact) si daca imi place, o sa public textul, cu numele dumneavoastra, link, si tot ce trebuie.

Schimbarea mediului, un stres chiar daca nu mi-am dat seama

- Ce faci dom`le-n toiul noptii? il suna vecinul de la parter pe Bula. Iti scartaie mobila de nu pot sa dorm deloc!
- Ma mut, dom`le, ma mut! A doua zi, Bula isi cere scuze pentru deranj. Vecinul le accepta si-l intreaba pe Bula de unde vine.
- De la marmacie, domnule, de la marmacie!
 
Ziceam în articolul ăsta, despre faptul că eu, în sinea mea mă cred destul de adaptabil încât să mă simt la fel de bine într-un club plin de lume și, la fel de bine, singurel bing-bang, pe o pajiște alpină din Carpați.
Credeam că mutatul, sau schimbarea de locație (la vârsta care o am acum) pentru o perioadă scurtă de timp nu mă afectează cu nimic, până când am incercat sa scriu pe blog din locații diferite de cele două locuri care le numeam casă. Că acum sunt vreo 3.
De exemplu, când ajung acasă la țară, e imposibil să nu trântesc vreun articol, două, trei...uneori chiar într-o singură seară. După ce am trecut de stresul mutatului in casă nouă, am reușit să scriu, în noua locație, printre zeci de trei-în-unu, cu aceiași frecvență ca mai inainte. Dar, dacă mă duc in altă parte, cum fac de exemplu când plec în cantonament, îmi trebuie macar câteva zile ca sa pot scrie ceva chiar dacă subiecte am gârla. Și asta nu-i bine, că imediat ce nu mai scriu nimic, pierd din vizitatori.
Sper totuși, că anxietatea asta, e corijabilă. La fel cum a fost cu somnul. Când eram mai tânăr, nu puteam deloc să mă odihnesc în alte locuri decât patul meu. Da, reușeam să adorm, dar nu reușeam să mă si odihnesc corespunzator. Acum, deși consider somnul o imensă pierdere de timp, mă odihnesc în orice pozitie, în orice configurație, în orice locație. Numai eu știu (bine, ca să fiu sincer, mai știu și alții, dar nu-i cazul să afle toată lumea) pe unde mi-am odihnit ochii. Lista e uriașa si cuprinde unele locatii foarte interesante.

Chiar, voi dormiți peste tot? Care a fost cel mai ciudat loc in care v-a furat somnul?