Niste toace.

Comform statisticilor din Analytics, pe mine ma citesc romanii, basarabenii si italienii, marea majoritate ajungand aici de pe Google. Ma rog, sunt constient ca italienii aia tot romani sunt.

Dupa ce mi-am luat la puricat ce-am scris in ultima vreme am realizat ca desi se vrea un blog generalist, am foarte multe articole de tech si prea putin continut pentru femei. Putin spre deloc. Fara haine, poezii si fara sfaturi de make-up. Asta inseamna teritorii neexplorate / public nesatisfacut si-am decis sa ofer ceva si doamnelor si domnisoarelor care intra pe aici ca sa nu se plictiseasca.

Un articol despre toace.

Da bre, despre toace. Adica pantofi/cizme cu toc. Pump-heel shoes. High-heels stilettos. Cum s-or mai numi.
Bah, mie imi plac. Sunt pe deplin constient de cat de tare pot sa deranjeze si sa chinuie niste picioare dar modificarile in infatisarea, statura si mersul unei femei si modul in care o pot pune in valoare, mai mult ca orice alta piesa vestimentara, nu sunt egalate nici de decolteuri. Ma rog, de unele sunt. o_O Nu dau exemple  ca pe banner scrie macku, nu cancan.

Plus ca eu fac parte din categoria aia - ai nostrii ca brazii. La cei 180cm ai mei, o pereche de toace sanatoase fac uneori diferenta dintre un sarut lung si o durere de spate.

Iar in domeniul asta inovatii nu prea sunt, desi o piesa care poarta titlul de Hi-Heel Sneakers exista inca din 1964. Insa Nike s-a depasit pe sine cand a facut Nike SD Dunken Stillettos. Sneakersi cu toc. Adica astia:

Este ca-s misto?

Unde dai si unde crapa...

Pe 27 mai 2011 scriam un articol care continea cuvantul "țâțe" in limba chineza. Speram atunci sa fac ditamai traficul de la cel mai mare popor de pe glob. Nu s-a intamplat asa. In schimb, uite cum arata folderul meu de Spam:

Asa-mi trebuie!

Azi dimineata mi-a venit o idee de articol, ceva despre creatie, despre idei, ceva prea tare, va zic! Dar pentru ca am uitat despre ce era vorba, o sa scriu in loc de articol un banc:

Doua cupluri de batrani discutau:
- Ieri am fost la un restaurant si am mancat o friptura delicioasa si
foarte ieftina .
- Ce restaurant ?
- Cum se numeste floarea aia pe care si-o ofera indragostitii, aia cu
ghimpi?
- Roza.
- Asa! Roza, cum se numea restaurantul in care am fost aseara?

E mai usor sa taci, nu-i asa?

Te apuci sa scrii si prima data scrii prostii, si nu prea iti pasa, si nu te uiti foarte foarte atent la punctuatie, si nu recitesti de 3 ori textul cand nu esti sigur ca suna bine, si dupa ceva timp incepe lumea sa te citeasca si sa ma si comenteze la aberatiile tale, si de la un punct incepi sa-ti dai seama ca "whoa, nu mai pot sa scriu chiar toate prostiile" ca ma citeste X si inca vreo 3 litere de pe la finalul alfabetului, si nu pot sa scriu despre aia si ailalta, si incep sa te cenzurezi constient si inconstient, si cenzura aia de care nu-ti dai seama e cea mai naspa, si ai impresia ca scrii articole seci din cauza asta, si chiar scrii articole seci, ca da, chiar tu, cu manuta si cu backspace-ul de pe tastatura ta stergi "condimentul" care le-ar putea da un dram de savoare literara.

Ca nu poti sa scrii despre religie ca nu stiu ce neam de-al tau e preot.

Nu poti sa scrii despre serviciu ca serviciul si online-ul nu se pupa.

Nu poti sa pui o poza cu echipament de airsoft ca se aprinde nu stiu ce James Bond wannabe care se excita daca are impresia ca face ceva secret si exclusivist.

Nu poti sa spui ca te doare in cur (scuzati expresia "ca te doare") de ceva pentru ca sunt persoane care zic "Vai, e un cuvant urat!", si degeaba scrii ceva interesant, ceva amuzant, in momentul cand ajunge sa-ti citeasca cele 3 litere s-a dus lirismul, nu mai conteaza ce voiai sa zici. Se cramponeaza de cur, cum s-ar zice, si acolo raman. D-aia e impersonal totul.

E mai usor sa taci, sau sa-ti exprimi pareri universal valabile si acceptate, sa fii de acord cu toata lumea, sa fii doar o alta oaie in turma, decat sa-ti expui parerile si sa fii atacat. Nu-i asa?

Oare pun chinezii botul?

Azi pe la prânz, Nor Negru zicea pe Twitter că dacă scrii pe blog cuvantul "țâțe" în chineză, o să ai 25.000 de vizite pentru acel articol. Și eu, băiat curios din fire, am intrat pe Google Translate, și-am tradus cuvântul magic, și-acum scriu articolul ăsta, ca să văd dacă e pe bune. Și-l fac și mare, și bolduit, ca să-l vadă tot chinezu când caută țâțe pe Google...

 胸部 (Xiōngbù)

Nah, ca mai castig si eu cate ceva din scris...

Acu vreo doua luni de zile am scris un articol pentru o campanie demarata si derulata de evoMAG.ro in parteneriat cu blogatu.

N-am castigat premiul cel mare, nici nu mai stiu care era, insa trebuia sa primesc oricum un cadou surpriza, si poate-poate, un parteneriat cu evoMAG, sa le testez produsele si sa le fac un pic de reclama.

Si cand chiar nu ma mai gandeam - nici nu-mi mai aduceam aminte, m-am trezit cu notificare d-aia in posta, ca trebuie sa ma duc sa ridic coletul.

Cadoul surpriza a fost exact ce mi-am imaginat eu ca o sa fie, un mouse fara fir de la Microsoft, special gandit pentru deplasarile care obisnuiesc eu sa le fac. Zic special gandit, pentru ca șoarecu' despre care vorbesc are loc special de pastrat antena wireless, atunci cand nu sta infipta intr-un port usb.
Tin sa mentionez asta, pentru ca initial cand am deschis pachetul, am crezut ca mi l-au trimis incomplet. Deh, daca-s de la tara, mai greu cu tehnologia...

Un mouse nu-i mult, si din salariu imi permit sa-mi iau o sacosa pe luna (o sacosa de mouse-uri zic), dar cand e moka, de fapt gresesc, cand e primit pentru un articol scris pe blog aici, parca e alta treaba.

Sa dau cu ei de pamant sau nu?

Acum cateva zile am scris un articol despre un nou tip de tigari si una dintre cititoarele mele fidele care nu mai fumase de ceva tip, din cauza articolului scris de mine, a fumat din nou.
Din chestia asta imi dau seama ca am devenit un pic de influencer si asta nu ma sperie, dar ma face sa vreau sa scriu un pic mai...cum sa zic...responsabil?!
Zilele trecute a trebuit sa trimit un pachet printr-un serviciu de curierat rapid, cu o firma care n-am ales-o eu, si a fost o intreaga aventura pana am ajuns la sediu. Azi totusi am aflat ca pachetul a ajuns, cu bine, dar tot as avea de reprosat cateva chesti care m-au deranjat si m-au facut sa pierd timpul. Ideea e ca vreau sa va cer parerea intr-o privinta.
Ar fi mai corect sa contactez firma mai intai si sa le explic chestiile care m-au deranjat, sau sa-i fac de cacao intr-un articol pe blog?

Schimbarea mediului, un stres chiar daca nu mi-am dat seama

- Ce faci dom`le-n toiul noptii? il suna vecinul de la parter pe Bula. Iti scartaie mobila de nu pot sa dorm deloc!
- Ma mut, dom`le, ma mut! A doua zi, Bula isi cere scuze pentru deranj. Vecinul le accepta si-l intreaba pe Bula de unde vine.
- De la marmacie, domnule, de la marmacie!
 
Ziceam în articolul ăsta, despre faptul că eu, în sinea mea mă cred destul de adaptabil încât să mă simt la fel de bine într-un club plin de lume și, la fel de bine, singurel bing-bang, pe o pajiște alpină din Carpați.
Credeam că mutatul, sau schimbarea de locație (la vârsta care o am acum) pentru o perioadă scurtă de timp nu mă afectează cu nimic, până când am incercat sa scriu pe blog din locații diferite de cele două locuri care le numeam casă. Că acum sunt vreo 3.
De exemplu, când ajung acasă la țară, e imposibil să nu trântesc vreun articol, două, trei...uneori chiar într-o singură seară. După ce am trecut de stresul mutatului in casă nouă, am reușit să scriu, în noua locație, printre zeci de trei-în-unu, cu aceiași frecvență ca mai inainte. Dar, dacă mă duc in altă parte, cum fac de exemplu când plec în cantonament, îmi trebuie macar câteva zile ca sa pot scrie ceva chiar dacă subiecte am gârla. Și asta nu-i bine, că imediat ce nu mai scriu nimic, pierd din vizitatori.
Sper totuși, că anxietatea asta, e corijabilă. La fel cum a fost cu somnul. Când eram mai tânăr, nu puteam deloc să mă odihnesc în alte locuri decât patul meu. Da, reușeam să adorm, dar nu reușeam să mă si odihnesc corespunzator. Acum, deși consider somnul o imensă pierdere de timp, mă odihnesc în orice pozitie, în orice configurație, în orice locație. Numai eu știu (bine, ca să fiu sincer, mai știu și alții, dar nu-i cazul să afle toată lumea) pe unde mi-am odihnit ochii. Lista e uriașa si cuprinde unele locatii foarte interesante.

Chiar, voi dormiți peste tot? Care a fost cel mai ciudat loc in care v-a furat somnul?

E timpul pentru diacritice

Asa cum este un timp pentru alergat dupa fluturi, apoi, mai tarziu, un timp propice pentru tras fetele de codite, apare in viata unui blogger care scrie de pe tastaturi qwerty normale de cand se stie si uraste Windows-ul in limba romana cu toata revocarea si reimprospatarea dumnezeului lui , cum spuneam, vine o vreme cand vrea sa scrie cu diacritice. Adica nu vine mai vine, ca deja a venit. Pentru Romania. Pentru Profesionalism. Ca sa pot sa scriu si eu cuvine pline de culoare ca evăr fara sa trebuiasca sa fur diacriticele cu "copy-paste" de la articolele altora, mai seriosi. Si, cu gandul la @lauriciu_taz care o sa inceapa sa saliveze brusc cand va citi aceste randuri sperand ca o sa invat eu sa scriu si-o sa-i redactez lucrarea de licenta (lucru de care ma indoiesc fara urma de indoiala), intru in Control Panel apoi Clock, Language and Region dau pe Change keyboard and imput methods si aflu cu stupoare ca am nu una, nu doua, ci chiar trei tipuri de tastaturi: Legacy, Programmers si Standard. De parca nu era si asa destul de dificila decizia...

• Prima, Legacy, imi schimba pozitia la cratima, de langa zero, in locul slash-ului, witch is not ok, ca daca la slash pot sa renunt, cratima e musai sa stea unde a lasat-o Dumnezeu si Christopher Sholes.
• Cea de-a doua, Programmers, nu-i vad utilitatea in situatia mea, ca-i lipsesc exact atributele care imi trebuie mie, recte - diacriticele.
• Cea de-a 3-a, pare cea mai ok si o s-o folosesc de-acum inainte ca are slash-ul si cratima la locul lor. Nu stiu ce-o sa ma fac de apostrof, doua puncte, dar ma descurc eu, cu language bar-ul.

Apropo, să nu credeți că, gata, s-a terminat șmecheria, și n-o să mai scriu evăr-evăr decât cu diacritice. Nu, vreau ca trecerea asta să fie una cât mai lină...

Motive de a scrie

In ultima vreme primesc tot felul de aprecieri pozitive pentru munca si timpul care il investesc in blog. Tweet-uri, comentarii, chiar si Analytics imi arata ca sunt "pe plus" cu vizitele in fiecare zi. Insa cele mai bune multumiri le primesc cand ceea ce scriu eu afecteaza intr-un mod pozitiv publicul meu. Cand ideile mele ajung sa produca alte idei atunci sunt magulit. Asa cum este cazul articolului "Minuscul tratat de iubire tehnologizata" care a fost punctul de plecare pentru dezbaterea "Cum ne afectează viaţa, tehnologia şi reţelele sociale?" coordonata de Vicky B.
Ar fi interesant pentru mine sa asist la dezbatere, sa vad in ce directie se indreapta discutia, care e parerea oamenilor insa din pacate nu pot participa.
Trebuie cumva sa-mi fac si eu timp sa particip la chestii de genul asta.

Calitate vs Cantitate

De cand am scris ultimul articol si pana in acest moment au trecut 4 zile (e drept, cam mult) si deja incepe lumea sa ma traga de mana ca de ce nu mai scriu. Nici pe twitter n-am prea fost prezent. Oameni buni, am si eu un servici care ma ajuta sa-mi pun manacare pe masa si sa-mi platesc facuturile. De fapt nu-i chiar asa, nici macar asta nu face 100%. :)
Si ajung la dilema urmatoare. Ce conteaza pana la urma mai mult? Articolele de calitate sau articole multe?
Si chestia ciudata e ca articolele la care am eu impresia ca am facut o mare treaba cand dau click pe "Publicati postare" nu au efect asa mare pe cand chestii scrise d-aiurea cand aveam eu chef au fost foarte bine primite...
Daca ma uit pe Analytics, una din cele mai vizualizate pagini de pe blogul meu este Povestea lui Harap Alb, e o postare care contine vreo 5 link-uri si o poza, continut nu, si toata treaba nici macar nu-mi apartine. De fapt, intr-o buna zi, cand o sa am eu chef, o sa mai scriu un articol, exact despre Harap Alb, cu talentul meu incontestabil, sa vad daca o sa am acelasi succes.

De ce scriu rar

In ultima vreme am scris destul de rar pe blog, asta in mare parte din cauza programului incarcat, si in foarte mare parte a programului foarte lejer. Am taiat tone de frunze pentru Urs, cainele meu aproape-ciobanesc-german. El se uita la mine si nu zice nimic, probabil intelege ca gestul conteaza. Mai am cativa saci de menta care trebuie frecata, sper ca luni sa fie gata, si de marti sa ma apuc serios de treaba. Pana atunci, ma bucur de zilele astea superbe de vara.

WTF Of The Day 1

Asta e un nou tip de articol pe care vreau sa-l transform intr-o traditie aici pe blog, si va consta in informatii, poze, tot felul de chestii care o sa te lase cu o expresie gen "Bai sa-mi bag...banii in banca si 2 fete in gazda!" sau daca esti americanizat sa spui "Whaaaaat thaaa fuck?!?!"

Primul articol se refera la un site www.hawtness.com


see more


see more


see more

Doaaaaaaamneeeeeeeee....Criminale imagini :)