O bere in parc, fara adrenalina, va rog!

Imaginați-vă următoarea situație. Într-un municipiu din România, mai exact într-un parc din acel oraș, se află o pizzerie cu terasă în aer liber. Terasa e în așa fel amenajată încât oricine trece prin parc, de la adulți la copii de țâță, pot vedea fară nici o problemă, persoanele care stau la mesele de la terasă și ce consumă ele acolo.

Situația nr.1
Gigi Petardă, împreună cu prietenul si totodată colegul de scară Jean Bursuc, se asează la o masă, comandă fiecare câte 10 beri, de le uită si ei câte au fost, până nu mai sunt în stare să se privească unul pe celâlalt, pană când li se face rău de la atâta alcool. Poliția trece prin zonă, îi vede, și pleacă mai departe. Sfârșit.

Situația nr.2
Popescu Ion, după o zi călduroasă de vară, iese în parc să se mai răcorească. În loc să se ducă la terasă și să se simtă agasat de muzica de proastă calitate sau de clienții fideli (Gigi Petardă și Jean Bursuc) care au cam întrecut limita la alcool, preferă să se aseze pe o bancă, la vreo 10-15 metri de terasă, cu o doză de bere in mână. Poliția trece prin zonă, îl vede, și-i trântește o amendă. Sfarșit.

Cu alte cuvinte, e in regulă sa-ți rupi capul, să bei până te bâlbâi, să devii recalcitrant si degrabă mânios, atâta timp cât o faci într-un cadru organizat. Dar, să nu cumva să faci greșeala să încerci să te relaxezi undeva, decent, liniștit, c-o bere in mână, la vreo 10 metri de un bar unde toți sunt praf - pulbere fină, că iți iei o amendă de nu te vezi, naiba să-i ia cu legile lor cu tot.

O sa ne mutam, cu catel si purcel, in nor.

Acum cateva zile am vazut un filmulet pe youtube care facea introducerea pentru viitoarele device-uri care vor rula Chrome OS, un sistem de operare care va functiona oriunde si oricum numai pe calculatorul dumneavoastra nu. Va fi, cum se spune, in the cloud.

Conceptul de cloud computing inseamna ca tot ce inseamnă putere de calcul, spatiu de stocare si software va coexista la un momentdat exclusiv pe Internet, într-o reţea complexă şi imensă de servere care le va furniza utilizatorilor sub formă de servicii, accesibile pe browsere.

Cand stai sa te gandesti, poate parea ceva de domeniul SF-ului, dar deja primii pasi au fost facuti. Chiar eu am poze care stiu ca n-o sa le pierd niciodata si o sa am acces tot timpul la ele, (ma refer la contul de Picasa) Agenda telefonului nu o mai salvez pe card sau pe cartela SIM, ca se actualizeaza incontinuu cu contul de Google. Adresele salvate in Opera se pastreaza pe serverele lor, si nu pierd nimic, chiar daca mi se strica pc-ul.

E fain, n-am ce zice, dar exista si niste probleme pentru utilizatorul de rand:

• A cazut internetul, nu ti-ai platit factura, sau te-ai dus la Cuca Macaii, ai renuntat si la datele salvate "in nor"
• Atata timp cat informatia circula pe internet, criptata sau nu, se poate accesa de catre persoane rauvoitoare. 
• Nu va mai exista intimitate. 
• Nu va mai exista piraterie.

La momentul actual, dezavantajele par mai multe ca avantajele, insa nu multa lume constientizeaza asta...

Bucurestiul meu

Serviciul m-a adus, ca despre placere nu poate fi vorba, din nou, in capitala ce si-a tras numele de la un cioban. Ca asa suntem noi o natie ca nici o alta, caracterizata de transhumanta. Ultima data cand am fost aici, am ramas cu un gust amar, care mi-a fost intarit astazi, din nou, de cum am calcat pe strazile Bucurestiului.
 Si atunci, ca si acum, capitala e caracterizata de mizerie. O mizerie generalizata care contrasteaza puternic cu zone ingrijite cum este cea din jurul Casei Poporului. Peste mizerie, troneaza aglomeratia. Oameni si masini, ca intr-un furnicar, claie peste gramada, ocupand spatii moarte si abandonate. Ma plimbam prin oras si ma simteam de parca as fi fost intr-o versiune repopulata a orasului Pripyat. Blocuri rapanoase fara geamuri, sau cu balcoane acoperite de rafie. Strazi sfarmate si gaurite. Boschetari tarati pe jos, afara din Gara de Nord, fara sa se opuna si inhaland in continuare, intr-o veselie, prenandez. Bilete de tramvai cu cipuri RFID si guri de canal din care vesnic iese abur. Live-uri cu Florin Salam care se aude dand dedicatii din boxele taxiurilor.
Abia astept sa ma intorc la Iasul meu, sa ma plimb iar prin Copou.

La finalul anului cica iesim din criza

Suna alarma si te trezesti. Te duci la baie, apoi tragi o raita pe la bucatarie unde mananci, ca in fiecare dimineata, paine prajita cu ochiuri si bei suc de portocale. Iesi din casuta ta cu gazon si gardulet alb pana la genunchi, fara s-o incui, te urci in penultimul model de VW Golf , si in drum spre serviciu opresti la benzinarie sa-ti faci plinul. Ajungi la serviciu, iti faci treaba, si cu doua ore mai devreme pleci acasa, pentru ca daca ai ramane, ai face cateva ore in plus si preferi sa fii langa prietena decat sa iei ceva bani. In drum spre casa opresti la supermarket si iti umpli carutul de cumparaturi. Frigiderul nu-i gol acasa, dar nu poti veni numai cu 2 baxuri de bere, asa ca mai iei niste suc, fructe, prajituri. Le pui pe toate in portbagaj si in drum spre casa ii dai telefon prietenei. Ea tocmai iese de la facultate si planuiesti sa mergeti la o pizzerie ca doar e vineri si n-ai de gand sa strici traditia...

As putea continua, dar ati prins ideea. Un el, tanar, cu serviciu, casa si masina, bani cat sa-si permita un plin de benzina cand se termina, un frigider vesnic plin, si o data pe saptamana sa manace in oras, fara sa-si faca griji pentru bani. Cati dintre voi va regasiti in chestiile scrise mai sus? Zilele trecute, doi bugetari au renuntat la uniforma, pentru o slujba de cioban intr-o tara straina. Da, ati citit bine. Nu aveau serviciu, ci o cariera in Romania si-au renuntat la ea pentru a pazi oi intr-o tara straina. Sau capre, dar pentru banii care o sa-i ia, zau ca nu mai conteaza daca scot la pascut melci. Ca nu le este rusine de munca. In schimb le era rusine cand se uitau in portofel.
Cica anul asta, mai spre final, vom iesi din recesiune. Adica vom reintra in starea de criza economica. Daca acum vreo 4-5 ani mai speram ca o sa fie bine in tara noastra, daca ma gandeam ca daca muncesti poti sa-ti faci de toate, acum nu prea mai cred. Voi mai credeti? Si daca da, care-i cheia succesului?

Blogosfera ieseana, cam palida

De la bun inceput vreau sa stabilesc niste chestii:

1. articolul acesta e pentru blogosfera ieseana.
2. nu caut sa ma promovez prin chestia asta.
3. mie imi place sa ma lungesc, asa ca aveti rabdare pana la final.

Dupa ce-am citit articolul lui Lucian, m-am uitat in arhiva blogului meu, sa vad cand am scris primul meu articol. Nu dau link spre acel articol, ca mi-e rusine de perioada aia. Adica nu neaparat de perioada, dar mi-e jena de cat de prost scriam in acea perioada) Daca as da link m-as simti de parca i-ar arata mama mea, unei fete pe care tocmai am cunoscut-o, poze cu mine la 1 an, in scutece, sau mai rau, in cucu' gol.
Dupa ce ma uit, constat cu satisfactie ca anul asta, in iunie,

• se implinesc vreo doi ani de cand scriu. 
• se implineste cam un an de cand m-am luat in serios cu scrisul. 
• a trecut vreo jumatate de an de cand iau in serios social networking-ul.

Am oare dreptul sa comentez si sa-mi dau cu parerea despre anumite chestii? Nu stiu, dar pana nu se inventeaza un examen sau test care sa-mi demonstreze ca sunt varza, n-am de ce sa fac ciocul mic.

Prima data cand am participat la un eveniment blogaresc, ca sa zic asa, a fost la smsiasi, unde cineva a ridicat o problema organizarii locale a bloggerilor. Cine a fost, si-si aduce aminte, stie despre ce vorbesc...In acea zi am fost impresionat de Cristian China Birta aka chinezu, care si-a exprimat dorinta de a da noroc cu mine, si a ma cunoaste in persoana. El fiind number one in zelist, eu fiind un amarat cu o medie de 100 de unici pe zi. O fi el mai friendly de felul lui? Nu stiu...

Duminica trecuta, dupa ce-am jonglat cu succes serviciul si timpul liber, am ajuns ca spectator la #hailafotbal - sez 2 editia 1, un eveniment sponsorizat de Icar Tours. Lume multa, cativa recunoscuti (Lucian, Marius, Rocsana, Andreea, Pavel Arcana, Alina), si foarte putini cunoscuti  (mai exact una singura - Roxana) cu care ulterior am mers si-am baut o bere/doua beri/un suc/etc. Totul bine si fain pana la un punct. Pana la punctul in care...

Imaginati-va vreo 15 persoane, toate la o masa, dintre care doar vreo 6 se cunosteau intre ele.

Eu n-am treaba, nu incerc sa-mi fac promovare, sau sa fac scandal, dar pot spune cu mana pe inima ca in conditiile in care ma urmareste arhi si piticu pe twitter (care-s din alalalt colt de tara, si eu nu-am vreun talent deosebit care sa ma faca sa merit asta) insa la o terasa din Iasi stau 15 bloggeri si multi dintre cei prezenti nu stiu cum il/o cheama sau ce scrie tipul/tipa de langa tine, atunci expresia "blogosfera ieseana" are o insemnatate foarte palida. And that, my friends, is not good.