Bucurestiul meu

Serviciul m-a adus, ca despre placere nu poate fi vorba, din nou, in capitala ce si-a tras numele de la un cioban. Ca asa suntem noi o natie ca nici o alta, caracterizata de transhumanta. Ultima data cand am fost aici, am ramas cu un gust amar, care mi-a fost intarit astazi, din nou, de cum am calcat pe strazile Bucurestiului.
 Si atunci, ca si acum, capitala e caracterizata de mizerie. O mizerie generalizata care contrasteaza puternic cu zone ingrijite cum este cea din jurul Casei Poporului. Peste mizerie, troneaza aglomeratia. Oameni si masini, ca intr-un furnicar, claie peste gramada, ocupand spatii moarte si abandonate. Ma plimbam prin oras si ma simteam de parca as fi fost intr-o versiune repopulata a orasului Pripyat. Blocuri rapanoase fara geamuri, sau cu balcoane acoperite de rafie. Strazi sfarmate si gaurite. Boschetari tarati pe jos, afara din Gara de Nord, fara sa se opuna si inhaland in continuare, intr-o veselie, prenandez. Bilete de tramvai cu cipuri RFID si guri de canal din care vesnic iese abur. Live-uri cu Florin Salam care se aude dand dedicatii din boxele taxiurilor.
Abia astept sa ma intorc la Iasul meu, sa ma plimb iar prin Copou.