Amintiri din copilarie. I

Era o toamna tarzie sau o iarna precoce, intr-un catun uitat de lume din nordul Moldovei. Un vant taios ca frunzele de rogoz imbratisa oameni si cruci la un loc, fortand alaiul sa se acopere si mai mult cu hainele de doliu, din departare semanand cu o gramada de momai negre si tremuratoare.

Era o inmormantare si in timp ce in tipetele vaduvei mortul cobora pe veci in pamantul inghetat, groparii, doi mosnegi imbibati cu rachiu discutau in spatele meu:

-Vezi cum e pamantul? Bocna!
-Da, exact ca atunci cand am dezbatut-o pe mata cu tarnacopul!

Amy si lipsa de orizontalitate.

Acum ca a murit Amy Winehouse (care fie vorba intre noi, n-a avut nici macar bunul simt sa moara de moarte buna) sunt curios cam cati ipocriti care l-au ascultat in draci pe Michael Jackson numai dupa ce a murit, o asculta acum in acelasi fel piesele lu' Amy?

Inteleg ca e o chestie generala, universal valabila, si deloc localizata intr-un anumit areal, ca artistul, pardon, talentul unui artist sa fie recunoscut abia dupa ce a trecut de ceva in lumea celor drepti.

Drepti, orizontali si tzapeni - completez eu...) insa ipocrizii de genul asta ma scarbesc maxim.

Chiar nu poti sa fii la fel de vertical orizontal ca hoitul fostului artist, si sa-ti pastrezi un nivel de sinceritate cu tine insuti, ca nu cred ca-i ca si cum n-ai da apa la soricei pentru o ruda antipatica.
Nu-i ca si cum matusa iti bate obrazul ca la parastasul bunicului in loc sa te smiorcai si sa-ti aduci aminte cu jale de clipele cand bunicul iti dadea bani din pensie sa-ti iei ceas Ben10, tu trageai verisoarele de...codite. Nu, chiar nu-i asa!
Eu zic ca e o dovada de bun simt sa asculti piesele lu Amy, la fel de rar, sau des, facand abstractie de trecerea in nefiinta.