Amintiri din copilarie. I

Era o toamna tarzie sau o iarna precoce, intr-un catun uitat de lume din nordul Moldovei. Un vant taios ca frunzele de rogoz imbratisa oameni si cruci la un loc, fortand alaiul sa se acopere si mai mult cu hainele de doliu, din departare semanand cu o gramada de momai negre si tremuratoare.

Era o inmormantare si in timp ce in tipetele vaduvei mortul cobora pe veci in pamantul inghetat, groparii, doi mosnegi imbibati cu rachiu discutau in spatele meu:

-Vezi cum e pamantul? Bocna!
-Da, exact ca atunci cand am dezbatut-o pe mata cu tarnacopul!