Foamea naste idei

E o noapte senina de august. Ploaia de stele despre care vorbesc astronomii nu egaleaza nici macar o aversa compusa din picaturi de apa, totusi cerul straluceste feeric printre frunzele de stejar.

Cinci tineri stau in jurul focului care lumineaza iepurisul si beau pe rand dintr-un PET de bere rece.

Ai putea zice ca e o seara perfecta dar ceva lipseste. La urma urmei, cum vrei sa faci gratar cand nu ai...gratar?

Nu ma intrebati cum de am ajuns in situatia asta, ca nu va spun. Insa ce metoda am gasit sa prajesc mici, n-o sa va treaca prin cap. 

Am luat o doza de bere goala, si-am transformat recipientul cilindric intr-o suprafata oarecum plata (eu am facut-o cu mainile goale si era sa ma tai, deci atentie!) cu o capacitate maxima de 5 mici. Recomand totusi incarcarea doar cu 4 mici, pentru o mai usoara intoarcere a lor.

Mno, poate nu-i mare lucru, dar cand te roade foamea, un moment de inspiratie face diferenta dintre un stomac plin si unul gol. Si nu numai, idei ca astea te fac sa te simti ca MacGuiver :)

O melodie de care nu ma pot satura. Enjoy!

"Don't regret anything you do, 'couse in the end, it makes you who you are."
Mie mi se zbarleste parul in cap cand vad videoclipul asta.

  

Ce ti-e si cu inspiratia asta

Zilele trecute vorbeam pe mess cu Roxana de pe lost inside my dream si m-a rugat s-o scuz cateva minute, pe motiv care are de scris un articol, si-si pierde inspiratia. Si-am inteles-o perfect, stiu si eu ce insemana flow-ul care te loveste uneori, cand cuvintele parca se scriu singure, mai ales ca eu mai dispun si de o proasta memorie de scurta durata si daca ma iau cu altceva trebuie sa fac un pic de efort pana reusesc sa-mi aduc aminte. Si ce-i mai naspa, ca dupa ce mi-am adus aminte despre ce voiam sa scriu, parca ideile nu prea se mai ciocnesc, subiectul e deja consumat in capul meu, fara sa lase vre-o urma aici. Si, uite-asa va treziti ca n-aveti ce citi.
Si asta e chiar naspa, tinand cont de faptul ca am o viata destul de liniara, sau, ma rog, cu o curba sinusoidala aproape perfecta, fara evenimente care sa ma scoata din cotidian. Nu-s implicat in cine stie ce proiecte mirifice despre care sa scriu, iar alte chestii care mi se intampla nu au ce cauta pe blog. Sunt zile cand imi vin idei una dupa alta, si cand incep sa le sortez imi dau seama ca numai una/doua merita transpuse in randuri si mai sunt zile cand tot ce fac e sa vad cati vizitatori am avut, sau, mai rau, simt ca am ceva de zis, simt ca trebuie sa scriu ceva, insa habar n-am ce. Probabil daca as duce o viata mai agitata as avea de scris mai multe chestii interesante, nu ca acum, insa sincer sa fiu, aproape ma complac in situatia asta. And this is not good. Am nevoie de o muza. Se ofera careva?

M-a lovit inspiratia 10

Am scris aceasta mica poezie ca raspuns la o provocare.









Singura, la o rascruce de drumuri inzapezite
Nobletea, singura, statea
Cu un suras topea zapada dimprejur
Nobletea, nu o cunosteam, va jur
Pana m-a intrebat c-o voce de adolescenta
(Nobletea era o inocenta)
Unde-ar putea gasi ceva lumesc
Voia ceva insignifiant, si nu glumesc.
Nobletea m-a frapat prin simplitate
Prin felul ei de-a fi si prin amabilitate
Nobletea se-ntalneste greu in stare naturala
Si mai ales, in rascruci de drum de pe la tara...

Cu dedicatie, pentru Alice.

Bloggerii care scriu mult

De vreo cateva zile incerc sa scriu macar un articol pe zi, si nu reusesc deloc. Am avut un blocaj mental care nu ma lasa sa scriu mai nimic, si chiar intr-o seara m-am bagat in pat foarte ne-impacat cu mine din aceasta cauza.
Si dupa ce mi-am batut neuronii incercand sa-mi dau seama care e motivul pentru care nu pot scrie, mi-am dat brusc seama ca motivul este foarte simplu.
Socializez atat de mult in viata reala incat nu mai simt nevoia sa ma descarc aici, pe blog.
Nu generalizez, insa e clar pentru mine faptul ca majoritatea celor care scriu foarte des pe blog ori nu socializeaza destul sau sunt obligati sa stea ore intregi in fata calculatorului, rupti de orice contact cu persoane reale. Si daca ultima categorie pot s-o inteleg oarecum, ca-si condimenteaza slujba plictisitoare cu ceva acte creatoare, pe prima categorie n-o inteleg deloc. Oricat de ciudat ai fi, tot se gasesc pe lumea asta niste ciudati la fel ca tine cu care sa-ti petreci timpul.
Cand iti imparti timpul liber cu o fata draguta si majoritatea timpului ramas cu niste prieteni nebuni (in sensul nu bun, ci foarte bun al cuvantului) chiar nu ai cum sa stai linistit si sa compui un articol despre ce-ti taie tie capul...E absolut imposibil.

M-a lovit inspiratia 9

Identity

I used to look at empty spaces
With eyes so shut i did not see
That tears were faling on the faces
That sometimes made me happy, free
I've crushed the hearts of endless souls
That hold my hand into the night
And all the suffering left holes
And broken pieces in my heart
I thought that wearing all that make-up
Will hide the pain I held inside
And in the end i've choosed to break-up
To let-it go, to step aside
Those empty spaces that i've starred
Now have become a part of me
I'll never be again that scarred
'Couse void is my identity

In ultima vreme ma loveste cam des inspiratia asta, o sa fiu tot mov...Daca am gresit vreo ceva, sa ma trageti de maneca, am facut doar rusa si franceza in scoala, engleza am invatat-o de la televizor.

M-a lovit inspiratia 8

Clipe uitate

Ochii tai, in care m-am inmormantat pe mine
Vor fi iar, desi nu-mi doresc, plini de suspine.
Si vocea ta, ce suradea o alta data
Ma va chema, ma va numi "o dragoste uitata".

In brate eu voi strange doar clipa efemera,
Imbratisarea mea va fi doar o himera,
Si trupul tau nu-mi va vorbi-n tacere,
Iar gura, buzele nu vor mai fi de miere.

Pierduti ca doua clipe din ora ce-a trecut
Ne vom vedea pe strada, asa cum ne-am vazut.
Si ai sa vezi iubito ca nu te mai ascult
Ca nu mai suntem "noi", ca ne-am schimbat prea mult.

Mainile ce-o data erau nedespartite
Se vor lipi acum de alti iubiti - iubite
Si vom uita incet de clipele cand zau,
Tu erai a mea si eu eram al tau.

M-a lovit inspiratia 5

Praf de stele


S-au spart toate clepsidrele din univers
E ca un cantec de lebada - pervers.
Si lacrimile se amesteca cu praf de stele
Din supernove ne-am nascut si ne-om intoarce-n ele
Plini de goliciune si de spaima
Prea insignifianti si fara faima.

Din norii negri curge fier
E clipa cand eroii pier -
Secunda ce dureaza cat o viata
Cand viata atarna de un fir de ata
Cand aripi frante cauta abisul
Cand neantul iti ucide visul
Cand totu-n jurul tau se-nchide
Te simti imbratisat d-efemeride
Si-n zborul lor fara egal
Te sfarmi de tarm ca un mic val
Si valul se amesteca cu praf de stele
Din supernove ne-am nascut si ne-om intoarce-n ele.

M-a lovit inspiratia 4

N-a fost sa fie

Ea era la scoala - el avea servici,
Nu erau impreuna dar se cunosteau de mici.
Se intalneau intamplator o data pe luna
Nu stiau ce sa-si zica - isi ziceau doar "Buna"
El o placea dar ea era combinata,
Ea stia asta si se simtea vinovata,
Si-ar fi vrut si ea sa fie situatia altfel,
Dar ii era greu sa-si paraseasca prietenul si sa fie cu el.
Si timpul repede a trecut.
Stiti si voi timpul cum trece...
El a plecat si si-a vazut de viata,
Ea a ramas, zilnic avea lacrimi pe fata.
Si-ar fi urmat inima ca nu-i pasa de bani,
Dar ai minte putina la 19 ani.
Mai tarziu peste ani el vine inapoi
Cand a plecat era singur - acum erau doi.
El uitase de ea, ea nu uitase de el,
Ea se despartise, el era continuare fidel.
El era fericit - ea era exact pe dos.
Ea inca tinea la el, el nu mai era afectuos.
Si saraca de ea regreta, el nu mai regreta nimic,
Si-a ramas in continuare pentru ea doar un amic.
Se salutau cand se-ntalneau, dar asta era destul.
Ea traia tot in vise, el de vise era satul.
Ca lumea reala nu-i doar vise e si cu ciment,
Nu orice poveste de dragoste are si happy-end.
Povestea nu-i trista - e doar realista,
Si adevarul e ca cei doi nici macar nu exista.

Am scris poezia asta in vreo ora, dupa ce am ascultat niste piese de-a lu' Criss Blaziny.