Se afișează postările cu eticheta hk. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta hk. Afișați toate postările

28 ianuarie 2012

Povestea lu' Alice: Interne

Fig.1 Callsign ALICE
Daca despre cosmetizare la exterior am vorbit (pardon, scris) in articolul asta, m-am gandit sa fac cumva sa povestesc si ce-am facut la interior replicii mele de airsoft (nume de cod ALICE) ca poate vrea cineva sa stie (eu stiu cel putin o persoana) ce se poate pune pe un SLV36 de la ASG (replica dupa HK G36c)

Totodata vreau sa si tin eu cumva o socoteala a ceea ce-am bagat in ea. Si sa ma laud, fireste! :)

O sa incerc sa mentin o ordine cronologica, asa cum imi aduc eu aminte, daca-mi iese - bine, daca nu - iar bine:

Prima data cand am simtit nevoia sa repar ceva la replica a fost dupa aproximativ 4 luni dupa ce am achizitionat-o. Pentru la acea data habar n-aveam ce inseamna sa desfac o pusca de airsoft, si nici nu vroiam sa o stric de la bun inceput cum au facut altii, am fost cu ea in rucsac la Piatra Neamt la fostul sediu unistore.ro si Gabi (si-a facut blog) m-a invat cum se schimba o guma de hop-up si mi-am pus...

1.Guma Hop-up Guarder transparenta.

Mie mi s-a parut foarte buna, fata de cea stock, mi-a mai adaugat vreo 15m la range. Din cauza faptului ca gumele de hop-up sunt oarecum ceva consumabil, nu o sa mai vorbesc decat spre finalul articolului despre ele, ca de schimbat, am schimbat mai multe si nu-mi aduc aminte ce si cum.


Dupa ce am folosit-o stock (asa cum vine ea din fabrica/magazin) aproape un an de zile, bateria standard NiMh de 8.4V m-a cam lasat balta asta ca i-am pus...

2.Baterie NiMh EnrichPower de 9.6V si 1500mAh

Voltajul mai mare a noii baterii schimbat doua aspecte - raspunsul tragaciului si cadenta de tragere. Avand doar 3 incarcatoare a cate 50 de bb-uri, din "apasaci" aka "trigger happy" m-am invatat sa trag mai mult pe semi, si sa fac economie, lucru de care nu pot sa ma plang, ba chiar din contra. Banuiesc ca a crescut un pic si uzura, dar nu-i bai...


N-am urmarit niciodata sa maresc puterea replicii, cat sa maresc precizia si range-ul asa ca urmatoarea investitie in interne a fost una la teava. In locul tevii stock de 6.08 mi-am pus...

3.Teava de precizie Madbull de 6.03mm Black Python v2 cu lungimea de 247mm

Adica de aceiasi lungime ca cea veche, din ratiuni de transport. Cand ii desfac amortizorul si-i rabatez patul, replica mea intra cu usurinta intr-un rucsac micut si nu voiam sa renunt la aceasta chestie. Cand veneam la joc multa lume ma intreba daca mi-am adus replica pentru ca nimeni nu-si imagina ca se face atat de mica.


Dupa doi ani de folosinta arcul meu stock a inceput sa dea semne de oboseala si m-am gandit ca un upgrade de viteza n-ar strica, sa trec de la P1 (maxim 110m/s) la P2 (intre 110m/s si 125m/s) Mi-am luat un...

4.Arc JB Unicorn de 110m/s Irregular Pitch

Care mi-a facut replica un pic mai puternica dar nu indeajuns incat sa trec peste limita celor 110m/s din cauza unui grup de aer "obosit". Am jucat asa aproape inca cateva luni bune pana cand, pistonul meu stock a cedat dupa aproape 2 ani jumatate si zeci de kilograme de bile trase. Dintii de plastic au fost rupti si piliti asa ca modificarea a venit de nevoie printr-un...

5.Piston de policarbonat cu dinti metalici Ultimate

Dupa ce am facut si aceasta ultima modificare m-am gandit ca ar trebui sa mai investesc un pic intr-un...

6.Spring guide metalic cu rulment Ultimate pentru gearbox v3
7.Bucse metalice fixe ClassicArmy de 7mm
8.Cap piston policarbonat cu rulment Ultimate
9.Nozzel metalic SHS impreuna cu garnitura aferenta.

Tin sa precizez ca fara garnitura de la nozzel, testata pe chrono cu hop-up la minim si bile de 0.20 replica mea tragea cu aproximativ 61m/s insa cu un range si o precizie decenta reusind s-o folosesc cu succes la jocuri de tip CQB. Bilele ajungeau mai greu la destinatie, dar ajungeau. :)
Tin sa precizez ca dupa ce i-am schimbat bucsele stock care erau de plastic cu cele metalice (vezi punctul 7), a fost neaparat necesar sa-i fac shimming (poate o sa explic intr-o zi cum am facut, ca nu am gasit nicaieri un tutorial in limba romana) folosind saibe Classic Army de 0.15mm si cateva din cele care erau deja montate pe rotile dintate.


Desi este o replica foarte ieftina, rotile dintate din gearbox arata inca foarte bine si nu a fost necesara inlocuirea lor mai ales dupa ce am uns totul cu Gun Grease.
Ultima chestie montata in replica a fost...

10.Guma Hop-up albastra Madbull 

Guma a fost "modata", mai exact pilita (cu o pila de unghii fina ) umflatura care apasa pe bila si i-am pus si un distantier H. 
In aceasta configuratie n-am apucat s-o scot la un joc sau s-o testez pe chrono, insa pare sa se comporte foarte bine.

Si, ca sa fac si eu ca Sherlock Holmes in ultimul film, va intreb... The End?

9 noiembrie 2011

Povestea lu' Alice

Ziceam mai demult ca atunci cand iti iei o replica de airsoft, trebuie sa dai banii pe ceva care sa-ti placa. Ca o sa fie zile cand o sa fii murdar de pamant, cu genunchii juliti, cu coatele inverzite, cu praf in gura si plasa de paianjeni prin par. O sa fii transpirat, infometat, insetat, zgariat, mahmur, ofticat, obosit.
Una din putinele chestii care o sa te bucure o sa fie ca replica ta, e replica care ti-ai dorit-o.

This is my rifle. There are many like-it, but this one is mine.

Am cumparat-o in 2009, toamna. E un ASG SLV36c adica o replica dupa HK G36c facuta in China de Jing Gong si rebranduita de Action Sport Games.
La exterior, e facuta din plastic. Cei care cauta o replica ieftina care sa semene cat mai mult cu originalul pot alege aceasta replica linistiti. Nu are aceiasi calitate sau marcaje ca o replica facuta de Classic Army sau Tokyo Marui, insa cineva care a avut ocazia sa se joace cu arma reala mi-a confirmat faptul ca e o copie fidela. Desi marea majoritate a replicii este din plastic ABS, se gasesc si parti de metal printre care se numara teava si ascunzatorul de flacari, sistemul de ochire mecanic, selectorul de foc, tragaciul, sina Piccatiny de sub handgrip, bolturile si butonul care blocheaza patul rabatabil.

La interior, replica vine cu o baterie de 8.4V, teava interna de 6.08mm, o camera de hop-up de plastic, un gearbox V.3 care dau o viteza de aproximativ 100m/s bilelor. Guma de hop-up este cam singura componenta de proasta calitate din toata replica.

Era pacat s-o las asa cheala cum a venit ea, asa ca din 2009 si pana in acest moment i-am adus diferite modificari, majoritatea la exterior, pentru ca la interior nu am avut probleme.

Una din primele chestii care le-am investit in replica au fost incarcatoarele Lowcap de 50bb, transparente cu insertii de cartuse false. Sunt marca Classic Army dar se potrivesc perfect si nu prea am avut probleme de missfeed.

O alta chestie pe care am luat-o a fost un red-dot ieftin care pana la urma l-am abandonat.
Replica a venit fara sinele laterale, si dupa aproape un an, mi-am luat doua sine si un amortizor USSOCOM.

Urmatoarea investitie am facut-o intr-un holosight Eotech 552 care spre deosebire de alte modele de sisteme optice de ochire se potriveste perfect cu design-ul modern al armei.









Am cochetat cu ideea de a-i face un model de camuflaj si dupa ceva ore de munca investite, am reusit s-o acopar in ACUPAT insa materialul de camuflaj autocolant incepuse sa se murdareasca si dupa vreo doua luni mi-a venit dor de culoarea neagra asa ca am renuntat la camuflaj.







Urmatoarea chestie care si-a gasit loc pe pusca a fost si inca este o replica dummy de AN/PEQ-15 care nu face nimic decat sa arate foarte bine pe replica.

De curand am schimbat sina Picatinny de sub handgrip cu una mai lunga, pe care, in viitor planuiesc sa montez ori un AFG (Angled Fore-Grip) de la Magpul, ori un lansator de grenade de 40mm AG36, dar asta ramane de vazut. Pana acum am mai pus pe acea sina un SCAR Grip.

Urmatoarea chestie care am atasat-o de replica a fost o lanterna Tactical cu LED de (daca imi aduc aminte bine) aproximativ 150  lumeni care am folosit-o cu succes in a-mi semnaliza pozitia propriei echipe cand eram undercover in baza echipei adverse.

In momentul de fata, arata foarte bine, cu silancer, AN/PEQ-15, luneta Bushnell si mandria mea, sling MS2  de la Magpul :)

La interior, am facut niste schimbari, am inlocuit bateria standard cu una de 9.6V pentru cadenta mai mare, schimbat guma de hop-up, arc schimbat cu unul de 110m/s si o teava de precizie de 6.03mm.

Replica s-a comportat exemplar, si o recomand pentru raportul calitate/pret, pentru design si posibilitatile de upgrade.

7 octombrie 2011

De treci codrii de arama, de departe vezi aproape...

Afisul eventului. Arata fantastic padurea, nu?
Cand o sa recitesc peste vreo 20-30 de ani articolul asta, probabil o sa-mi cante pe fundal "Pusca si cureaua lata", nu ca mi-ar placea foarte tare piesa, dar alta mai potrivita nu cred ca se gaseste. Mno, ar mai fi aia de la Fara Zahar, care incepe cu "De treci codii de arama, de departe vezi arzand..." dar parca nu prea are legatura cu ce vreau eu sa zic...

In scurt timp, o sa ma ridic de la pc, o sa-mi imbrac uniforma de camuflaj, o sa-mi pun ochelarii balistici, o sa-mi iau in spate geanta cu G36-le meu tunat, si-o sa-mi incep deplasarea spre Botosani, unde, la umbra codrilor de arama, inconjurat de prietenii mei din Bauri - C7 si alti jucatori de airsoft din tara, voi participa la primul meu event de airsoft mai mare decat interjudetenele la care am mai fost.

Uite ce zic chiar organizatorii, baietii de la U.S.L.A.: chiar pe site-ul evenimentului:

Clubul Sportiv Airsoft Botosani in parteneriat cu Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Botosani va invita in perioada 7-9 Octombrie sa luati parte la prima editie a evenimentului airsoft "Lupta pentru Codrii de Arama". Evenimentul va avea loc in proximitatea centrului de agrement Agafton-Botosani, in renumita padure Codrii de Arama, o zona pitoreasca, cutreierata cândva de geniul poeziei românesti, Mihai Eminescu.


Promit ca revin cu detalii, eventual "reportaje de razboi" si binenteles, imagini si poze, cat de repede pot.

26 iulie 2011

Cam asa ma misc eu la airsoft :)

Talentele mele in materie de filmat si editare video sunt mici spre nule, insa vreau sa impartasesc cu voi "munca" mea de sambata trecuta (ma refer la filmare) si cea de astazi (editare) intr-un filmulet cu....ghici cine daca nu chiar eu.

Pentru cine vrea sa stie, m-am folosit de echipamentul meu de airsoft, si aici ma refer la replica si la uniforma,  m-am filmat cu telefonul propriu si  cu Windows Live Movie Maker am taiat, am editat, am adaugat fundal sonor si efecte.

In filmare chiar eram in timpul unui joc de airsoft si chiar eram "angajat" de echipa adversa de undeva de jos - eu fiind urcat pe acoperisul unei cladiri.



Ce parere aveti, va place asa macar un pic sau sa ma las de prostii si sa ma calugaresc?

18 iulie 2011

Cea mai misto sala de conferinte

Asa numita Camera Cenusie (Grey Room) de la sediul Hechler and Koch din statul american Virginia este dupa nume una plictisitoare. Pentru mine e raiul dar va las pe voi sa decideti:

22 decembrie 2010

Project A.L.I.C.E.

Cei care au prins perioada aia de dinainte de ianuarie 2007, cand serviciul militar era obligatoriu, se stia ca militarii in termen aveau obiceiul sa-si boteze armele, cu nume de fete. Eram undeva prin tara, pe la Fagaras sau Pitesti, nu mai stiu exact, si pe patul unui Kalash, era scrijelit numele de Catalina. Daca Catalina era numele prietenei unuia dintre cei care de-a lungul timpului au avut acea arma, sau pur si simplu cineva isi botezase AK-ul asa, n-am de unde sa stiu.
De cand mi-am luat eu replica de airsoft, am tot adaugat la ea tot felul de chestii si accesorii (amortizor, holosight Eotech, grip de SCAR) ca sa arate bine si sa fie cat mai pe gustul meu. Si cand am gasit pe Unistore banda adeziva ACU, mi-am zis s-o "imbrac" in camuflaj. Zis si facut, iat-o pe ALICE - un HK G36c custom.


18 iunie 2010

Upgrade la replica de airsoft


In noiembrie 2009 mi-am luat, pe langa USP Tactical de la Tanyo Koba, si o replica electrica , un SLV36c de la ASG. De fapt, e un Jing Gong rebranduit, o replica solida, ieftina si fiabila. Mai multi airsofteri m-au intrebat de ce nu o upgradez, de ce nu umblu in ea...
Sincer, mi-a fost frica sa o desfac ca nu cumva sa o stric si sa raman fara obiectul muncii in weekenduri. Si, pana la urma, de ce sa umblu in ceva care deja merge fara probleme. Dar asta n-a tinut prea mult, pentu ca un prieten de-al meu si-a luat acu vreo 3 luni o varianta de M4 care tragea mai bine ca a mea, sau mai bine zis, tragea ca a mea cand am luat-o prima data. Mi-am dat seama foarte repede ca replica mea are ceva probleme cu guma de hop-up. Chiar daca il dadeam la maxim, efectul Magnus nu aparea si bilele nu voiau sa mai zboare in sus ca la inceput. Mi-am dat seama ca trebuie schimbat si cum o guma de hop-up de calitate nu cerea o investitie prea mare m-am decis sa fac upgrade-ul. Am fost pana la Piatra Neamt, la sediul Unistore si Gabi a fost foarte de treaba si mi-a schimbat chiar el hop-up-ul. Un om de nota 12, care a facut o treaba excelenta si m-a si initiat in tainele mecanicii replicilor. Ce sa zic, daca nu era el, stateam mult si bine cu replica neupgradata, sau upgradata aiurea, vreau sa-i multumesc din nou pe aceasta cale.
Bun, pana la urma ce-am rezolvat?
Replica mea trage acum mai bine ca atunci cand am luat-o prima data, am un range de speriat, se duce lejer in 40-50 metri cu bb-uri de 0.23...Sunt foarte multumit de investitie, pentru mai putin de 30 lei replica se comporta superb acum.
Morala?
Pentru chinezarii ca g36c-ul meu, e neaparat nevoie schimbata guma de hop-up. E cel mai bun upgrade care poate fi facut la o replica. Arc mai puternic, bateria, teava de precizie, sunt si nu sunt necesare, dar guma e musai sa fie schimbata.

3 noiembrie 2009

Un pic despre airsoft



Check this out. Asta e un filmulet foarte fain cu o replica de hashkau g36c care taie o cutie de suc. Foaaaarte taaaare!!! I want-it so bad!!!




Pana una alta, ar trebui ca in maxim 2 saptamani, sa-mi iau usepeul inapoi. Care arata ca asta:
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...