Daca existi...vreau si eu...

Fig.1 Poza aproape epica

De cand am pus prima data mana pe un aparat foto am ramas fascinat de modul cum o imagine in doar doua dimensiuni poate surprinde o emotie.

Sau un sentiment.

Intradevar, nu-i tocmai usor sa capturezi pe film (sau mai nou in format electronic) asa ceva.

De multe ori e vorba de sincronizare.

Trebuie sa fii omul potrivit la momentul potrivit pentru ca impactul ulterior sa fie maxim. E de ajuns doar o clipa ca o expresie sa se schimbe, o privire sa se piarda in zare cu tot cu inteles...

Uneori nici macar asta nu e de ajuns. Trebuie sa cauti lumina, unghiul, focalizarea potrivita, si poate doar un cadru din cinci e valoros.

Practic e ca si cum ai cauta diamante in noroi.

Uitandu-ma la pozele Ralucai imi dau seama ca ea le-a gasit.

Chiar daca esti la momentul potrivit, chiar daca ai gasit unghiul perfect, tot nu-i indeajuns. Degeaba ma tavalesc eu pe jos incercand sa surprind cadre epice daca nu dispun de un aparat foto D-SLR si inca fac poze cu telefonul.

Mos Craciun, daca existi, vreau si eu un D-SLR...